Populaţia Seediq a fost forţată să renunţe la cultura proprie, tradiţie şi credinţă în timpul ocupaţiei Japoniei asupra Taiwanului. Bărbaţii, vânători dibaci, au fost puţi să lucreze din greu pentru ocupanţi, iar femeile, care se ocupau în mod tradiţional cu ţesutul, au devenit slugi şi menajere pentru japonezi. Populaţia Seediq avea obiceiul de a-şi tatua feţele pentru a deveni Seediq Bale, oameni adevăraţi, dar această tradiţie a fost interzisă de forţele de ocupaţie. Mona Rudao a văzut cum cei din poporul său sunt oprimaţi timp de 30 de ani. În toamna anului 1930, un an când sclavia celor din neamul Seediq ajunsese la apogeu, un cuplu tânăr se căsătoreşte şi e dată o petrecere de bucurie la care apare şi un japonez, devenit recent inspector al regiunii. Tado Mona, fiul lui Rudao, îi oferă japonezului vin, dar e bătut fiindcă ar fi avut mâinile murdare şi l-a jignit pe japonez. Tado Mona şi fratele său, Baso Mona îl atacă pe japonez şi încep o răscoală. Întregul trib va ajunge ţinta răzbunării japonezilor aşa că i se cere lui Mona Rudao să preia conducerea în lupta împotriva ocupanţilor. Rudao tânjeşte să recâştige demnitatea tribului său, dar nu ar vrea ca aceştia să-şi piardă vieţile în luptă. În cele din urmă, gândindu-se la străbuni, decide să pornească lupta. Seediq Bale - oamenii adevăraţi - credeau în curcubeu, iar japonezii credeau în soare (pe care îl au şi acum simbolizat pe drapel). Mona Rudao a condus în luptă 300 de războinici Seediq împotriva a 3.000 de soldaţi japonezi. Se spune că atunci când au luptat, unii crezând în curcubeu, iar ceilalţi în soare, uitaseră că, de fapt, cu toţii credeau în acelaşi cer.